Antrenorul echipei FC Brașov, Răzvan Lucescu, a comentat la emisiunea Special de la Sport.ro șansele reprezentativei naționale de fotbal la turneul final al Campionatului European din 2008, în grupa din care mai fac parte Franța, Italia și Olanda.
"Plecăm cu șansa a patra în grupa de la Euro. Dar este un moment important pentru fotbalul românesc și jucătorii trebuie să fie conștienți că pot face istorie", a spus Lucescu.
Lucescu a declarat, de asemenea, că cele șase echipe pe care campionatul românesc le trimite în cupele europene ar putea fi prea multe pentru puterea Ligii I.
"Am tot susținut că pentru mine acest campionat a fost inferior ultimilor 2-3 ani când prin forța avută am obținut foarte multe puncte și care a dus în final la această situație. S-ar putea să fie prea mult. Avem o experiență neplacută din acest an. Dacă este să privim acest ultim campionat, să vedem ce s-a întâmplat în ultimul an, putem fi pesimiști". a încheiat Lucescu jr.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER